Mutilarea genitală feminină

Mutilarea sau tăierea genitală feminină se referă la extirparea totală sau parţială a organelor genitale feminine. În ciuda eforturilor globale de a promova abandonarea acestei practici, mutilarea genitală feminină rămâne prezentă în numeroase ţări în curs de dezvoltare şi se răspândeşte şi în alte părţi ale lumii, precum Europa sau America de Nord, unde s-au stabilit familii de imigranţi.

Aproximativ 3 milioane de femei şi fete se confruntă în fiecare an cu această problemă, iar între 100 şi 140 de milioane au trecut deja prin această experienţă. Majoritatea trăiesc în 28 de ţări din Africa şi Asia de vest, dar au fost raportate cazuri şi în anumite comunităţi din India, Indonezia şi Malaiezia.

Mutilarea sau tăierea genitală feminină are consecinţe asupra sănătăţii femeilor atât imediate, cât şi pe termen lung. Efectele depind de tipul de tăiere practicat, de experienţa practicantului, de condiţiile în care este realizată intervenţia, de rezistenţa opusă de fata/femeia care suportă procedura şi de starea ei generală de sănătate. Complicaţii pot apărea la toate tipurile de mutilare genitală feminină, dar cel mai frecvent apar în cazul infibulaţiei, care include coaserea sau micşorarea orificiului vaginal.

Mutilarea genitală feminină a avut efecte psihologice imediate şi de lungă durată asupra a 100 – 140 de milioane de femei şi fete care au fost supuse acestei proceduri. Această experienţă a fost, de asemenea, corelată cu o serie de tulburări psihologice şi psihosomatice care afectează capacitatea de a se hrăni, a dormi, stările emoţionale şi percepţia. Simptomele se pot manifesta în diferite moduri, inclusiv prin cele asociate cu sindromul stresului post-traumatic. Pot apărea şi consecinţe serioase de sănătate fizică.

Complicaţii imediate: durere severă, şoc, hemoragie, tetanos sau infecţie, retenţie de urină, ulceraţie a zonei genitale şi răni ale ţesutului adiacent, infecţia rănii, infecţie urinară, febră, septicemie; hemoragia şi infecţia pot fi atât de grave încât să ducă la deces.

Consecinţe pe termen lung: anemie, formarea de chisturi şi abcese, formarea de cicatrice de tip cheloid, vătămarea uretrei care duce la incontinenţă urinară, raporturi sexuale dureroase şi disfuncţii sexuale, hipersensibilitate a zonei genitale; infibulaţia poate cauza formarea de răni grave, dificultăţi de urinare, tulburări ale menstruaţiei, infecţie recurentă a vezicii urinare sau a tractului urinar, fistulă, naştere prelungită şi dificilă şi infertilitate (ca urmare a infecţiilor). Tăierea ţesutului cicatrizat este necesară uneori pentru a face posibil raportul sexual şi/sau naşterea. Poate să apară şi blocarea aproape completă a vaginului, ceea ce duce la acumularea scurgerii menstruale în vagin şi uter. În timpul sarcinii riscul producerii de hemoragii şi infecţii este foarte mare.

Un studiu realizat în 28 de centre obstetricale din 6 ţări africane – Burkina Faso, Ghana, Kenya, Nigeria, Senegal şi Sudan – a evidenţiat că femeile care au trecut prin mutilare genitală prezintă un risc mult mai mare de a avea probleme obstetricale precum operaţii prin cezariană, hemoragie post-partum, naştere prelungită, resuscitarea nou-născutului şi greutate redusă la naştere, precum şi decese prenatale. Studiul a arătat că riscurile sunt cu atât mai mari cu cât formele de mutilare genitală sunt mai extinse.

Motivele practicării mutilării genitale feminine

Una dintre cele mai întâlnite explicaţii pentru continuarea mutilării genitale feminine este aceea a tradiţiei locale. Uneori nici chiar femeile nu vor să renunţe la această practică deoarece o văd ca pe o tradiţie de durată transmisă din generaţie în generaţie. Deseori cei care practică această procedură nu sunt conştienţi de implicaţiile pe care le are şi de riscurile de sănătate pe care le presupune. Onoarea familiei, curăţenia, protecţia împotriva vrăjilor şi asigurarea virginităţii şi a loialităţii faţă de soţ sunt folosite ca argumente pentru continuarea practicii.

Alţi factori care explică menţinerea mutilării genitale sunt:

- de ordin sociologic: iniţierea fetelor pentru a deveni femei, integrarea socială şi menţinerea coeziunii sociale;

- de ordin igienic şi estetic: ideea că organele genitale feminine sunt murdare şi urâte;

- de ordin sexual: pentru a controla şi a reduce sexualitatea feminină;

- de sănătate: credinţa că sporeşte fertilitatea şi şansele de supravieţuire ale copilului; în unele comunităţi o fată care nu are clitorisul extirpat poate fi considerată un mare pericol, chiar fatal pentru sănătatea bărbatului;

- de ordin religios: faptul că este o cerinţă religioasă;

- de ordin socio-economic: acolo unde mutilarea genitală feminină este o condiţie obligatorie înainte de căsătorie, iar femeile sunt în mare parte dependente de soţi, necesitatea economică poate fi un factor determinant în acceptarea procedurii. Mutilarea genitală este o sursă importantă de venit pentru practicieni.

În prezent există tendinţa tot mai răspândită ca părinţii să-şi ducă fetele la personal medical pentru realizarea procedurii, încercând astfel să micşoreze efectele imediate asupra sănătăţii, inclusiv sângerarea şi durerea. Această „medicalizare” a practicii duce la menţinerea răspândirii ei, deoarece mamele continuă să o considere sigură pentru fiicele lor. UNFPA, OMS şi UNICEF susţin public că personalul medical n-ar trebui să realizeze această procedură în niciun fel de circumstanţe şi sub nicio formă.

O altă tendinţă este de a supune fetele la această practică la o vârstă mult mai fragedă. Majoritatea cazurilor de mutilare genitală sunt realizate între 4 şi 14 ani. De asemenea, în unele comunităţi, tendinţa tot mai mare este de a reduce gradul de tăiere, mai degrabă decât a renunţa complet la această practică, ceea ce indică anumite modificări în privinţa conştientizării riscurilor. Totuşi, mutilarea genitală feminină rămâne o practică inacceptabilă sub orice formă.

Procentul fetelor şi al femeilor cu vârste cuprinse între 15-49 de ani care au trecut prin această procedură, 2002-2007 (Sursa: UNICEF, The State of World’s Children 2009 – Studii demografice şi de sănătate, Studii regionale şi naţionale):

Somalia - 98%

Egipt - 96%

Guineea - 96%

Sierra Leone - 94%

Djibouti - 93%

Eritrea - 89%

Sudan - 89%

Mali - 85%

Gambia - 78%

Etiopia - 74%

Burkina Faso - 73%

Mauritania - 72%

Ciad - 45%

Guineea-Bissau - 45%

Coasta de Fildeş - 36%

Kenya - 32%

Senegal - 28%

Republica Centrală Africană - 26%

Yemen - 23%

Nigeria - 19%

Republica Unită Tanzania - 15%

Benin - 13%

Togo - 6%

Ghana - 4%

Niger - 2%

Camerun - 1%

Uganda - 1%

Zambia - 1%

Mai multe informaţii pe http://www.unfpa.org/gender/practices1.htm