
Majoritatea cazurilor de violenţă în familie presupun direcţionarea furiei bărbaţilor către partenerele lor. Acest lucru pare să-şi aibă rădăcinile în modul de socializare al băieţilor; factorii biologici nu par a fi răspunzători pentru diferenţele semnificative de comportament în familie dintre bărbaţi şi femei.
Femeile însărcinate sunt în mod special expuse riscului de violenţă în familie deoarece unii soţi devin mai violenţi în această perioadă, ajungând să lovească cu pumnii şi cu picioarele în burta soţiei. Aceste femei prezintă un risc de două ori mai mare de a pierde sarcina şi de patru ori mai mare de a avea un copil cu o greutate mică la naştere.
Cercetări interculturale cu privire la violenţa îndreptată împotriva soţiei arată că în aproape o cincime din societăţile rurale sau de mici dimensiuni nu există violenţă în familie. Existenţa unor asemenea culturi dovedeşte faptul că violenţa îndreptată împotriva femeilor nu este rezultatul inevitabil al structurii biologice sau al sexualităţii masculine, ci mai degrabă o problemă socială, legată de cum este văzută masculinitatea într-o societate.
Studii realizate cu băieţi şi fete la vârste fragede arată că deşi băieţii pot prezenta o toleranţă mai redusă la frustrare şi o tendinţă spre încăierare, acestea sunt micşorate prin socializare şi prin presiunea semenilor cu privire la rolurile de gen.
Gradul de răspândire a violenţei în familie într-o anumită societate este, prin urmare, rezultatul unei acceptări tacite din partea respectivei societăţi. Modul în care bărbaţii se văd pe ei înşişi ca bărbaţi şi modul în care privesc femeile vor determina modul în care se raportează la violenţa împotriva femeilor, dacă o vor folosi sau nu.
UNFPA a ajuns la concluzia că eliminarea violenţei împotriva femeilor presupune schimbarea concepţiilor culturale despre masculinitate, iar în acest proces trebuie implicaţi în mod activ bărbaţii, fie ei creatori de politici, părinţi, soţi sau băieţi.
Sursa: www.unfpa.org
Fondul ONU pentru Populatie, Bd. Primăverii 48A, Sector 1, 011975 Bucuresti
Tel: (021) 201 7830 Fax: (021) 201 7840 www.unfpa.ro
Campanie realizată împreună cu Centrul de informare ONU în Romania.